Trader-Romania.com

Versiunea Desktop Inregistreaza-te! Login

Elementele Componente, Functiile si Reglementarea Pietei de Capital

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cererea şi oferta de capital

Mişcarea fondurilor în economie se poate aşadar realiza în două modalităţi:

  • prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea de ătre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor e fonduri - finanţare indirectă;
  • prin emisiune de instrumente financiare de către utilizatorii de fonduri pe piaţa financiară - finanţare directă.

piata de capital1In cazul finanţării directe se pun în circulaţie instrumente financiare şi, o dată cu ele, se stabileşte o reţea de relaţii între emitenţii respectivelor instrumente, care reprezintă cererea de fonduri şi cumpărătorii acestora, cei ce reprezintă oferta de fonduri.

Cererea de capital aparţine unor operatori cum sunt: societăţi comerciale publice şi private, alte categorii de agenţi economici, instituţii financiar-ban-care şi de asigurări, instituţii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piaţa internaţională.

Cererea de capital se poate grupa în:

  1. a) cerere structurală de capital;
  2. b) cerere legată de factori conjuncturali.
  1. a) Cererea structurală este determinată de nevoia finanţării unor acţiuni economice în diverse ramuri de activitate, achiziţionarea bunurilor de investiţii şi finanţarea unor programe de dezvoltare, constituirea şi majorarea fondurilor financiareinstituţiilor   şi   organismelor   financiar-bancare naţionale şi internaţionale.
  2. b) Cererea conjuncturală este efectul insuficienţei sau indisponibilităţresurselor   interne,   restricţiilor   excesive   în   acordarea   creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar şi de cel al balanţei de plăţi externe. Cererea este perturbată de factori cum sunt: fluctuaţia preţurilor, creşterea ratei dobânzii, nerambursarea la termen a împrumuturilor.

Exponenţii cererii sunt debitori pe piaţa financiară. Aceştia pot fi grupaţi astfel:

a) după activitatea desfăşurată:

  • guverne şi colectivităţi publice locale;
  • societăţi comerciale publice şi private fără profil financiar;
  • bănci comerciale şi alte instituţii bancare;
  • autorităţi monetare etc.

b) după scopul urmărit:

  • finanţarea industriei şi gospodăriei comunale;
  • petrol şi gaze naturale;
  • transport şi servicii publice;
  • bănci şi finanţe;
  • organizaţii internaţionale;
  • scopuri generale.

Structura cererii a suferit importante modificări sub influenţa unor factori care au pus la îndoială soliditatea unor împrumuturi acordate anterior şi solvabilitatea unor debitori.

Ca urmare cererea unor ţări în curs de dezvoltare afectate în mod deosebit de majorarea preţului la resurse energetice a fost primită cu reticenţă, concomitent cu aprecierea necesităţii împrumuturilor acordate pentru evitarea riscului de neplată.

în acelaşi timp, nerambursarea unor împrumuturi acordate anumitor companii importante s-a repercutat asupra pieţei internaţionale de capital, pe care majoritatea băncilor afectate de această nerambursare erau puternic angajate.

Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia deţinătorilor de venituri după ce-şi satisfac nevoile de consum.
Oferta de capital aparţine deţinătorilor de capitaluri: societăţi comerciale, bănci, case de economii, societăţi de asigurare, case de pensii, persoane particulare.
Oferta este reprezentată de disponibilităţi băneşti temporar libere pentru care se caută un plasament cât mai avantajos.

nivelul ofertei este direct influenţat de procesul de economisire. Economiile devin ofertă pe piaţa de capital numai dacă posesorii lor sunt satisfăcuţi de modalitatea de fructificare, adică dacă piaţa asigură rentabilitatea cerută de investitori.

piata de capital2Investitorii se împart în două mari categorii:
a)individuali;
b)instituţionali.

a) Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacţii de dimensiuni modeste pe piaţa titlurilor financiare.

Aceştia pot fi:

  • investitori pasivi pe termen lung, care cumpără şi păstrează valorile mobiliare cu scopul de a-şi asigura câştiguri de capital pe termen lung.
  • Acest grup de investitori are un impact redus asupra preţului zilnic al valorilor mobiliare;
  • negociatori activi, care încearcă să valorifice mişcarea cursului bursier în vederea obţinerii unui profit.

b) Investitorii instituţionali sunt societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari. Aceştia cuprind: băncile, societăţile de asigurare, societăţile de investiţii, organismele de plasament colectiv, instituţiile care gestionează fondurile de pensii.

O astfel de categorie de investitori exercită o influenţă semnificativă asupra volumului tranzacţiilor şi preţului instrumentelor financiare.

Piaţa de capital este cea care asigură legătura permanentă între cererea de capital – emitenţii şi oferta de capital – investitorii.

Condiţiile necesare îndeplinirii funcţiilor pieţelor de capital

Numărul şi conţinutul funcţiilor pieţei de capital depind de gradul de îndeplinire a următoarelor condiţii:

  • lichiditatea
  • eficienţa
  • transparenţa
  • corectitudinea
  • adaptabilitatea

Lichiditatea constă în existenţa pe piaţa de capital primară a volumului mare de fonduri disponibile (ofertă) şi a necesităţii de finanţare directă (cererea). Pe piaţa de capital secundară, lichiditatea este dată în parte de cea existentă pe piaţa primară, dar şi de volumul tranzacţiilor, îndeplinirea acestei condiţii asigură funcţionarea continuă a pieţei de capital şi recuperarea de către investitori în orice moment a capitalului investit.

Eficienţa constă în derularea operativă şi la costuri mici a emisiunilor pe piaţa primară şi tranzacţiilor pe piaţa secundară. Această condiţie influenţează gradul de lichiditate a pieţei.

Transparenţa constă în asigurarea directă şi rapidă a informaţiilor corecte pentru investitori. Ea determină creşterea ofertei de fonduri pe piaţa primară, a volumului tranzacţiilor şi funcţionării eficiente a pieţei secundare.

Corectitudinea are la bază reglementarea riguroasă a fluxurilor de capital în economie, a derulării tranzacţiilor pe piaţă. Această condiţie elimină tendinţele de manipulare a pieţei, reduce riscul tranzacţiilor şi asigură îndeplinirea celorlalte patru condiţii.

Adaptabilitatea constă în adaptarea elementelor pieţei de capital la condiţiile economico-financiare din ţara unde îşi are sediul, cât şi la cele internaţionale. Inovaţia pe piaţa de capital este determinată de diversitatea investitorilor, profesionalismul acestora.

Condiţiile enumerate determină manifestarea funcţiilor pieţei de capital şi rolul acestora în economie, în finanţarea agenţilor economici, statului şi politici de investire a deţinătorilor de capital.

 Unul din criteriile de grupare a funcţiilor este cel al importanţei în sistemul pieţei unei economii. în acest context, funcţiile pieţei de capital sunt grupate în funcţii principale şi auxiliare.

Cele mai importante funcţii principale sunt:

  • atragerea economiilor populaţiei
  • participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul firmelor
  • facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital
  • reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale
  • barometru al economiilor naţionale şi economiei mondiale

Atragerea economiilor populaţiei este subordonată nevoii de fonduri a agenţilor economici, a instituţiilor financiar-bancare, a statului şi chiar a persoanelor fizice. Una din posibilităţile saturării acestei nevoi constă în emisiunea de titluri financiare pe piaţa de capital primară şi vânzarea valorilor mobiliare deţinute pe piaţa de capital secundară. Decizia populaţiei de a investi excesul de venituri pe piaţa de capital este rezultatul comparării rentabilităţii acestei investiţii cu alte investiţii financiare, de exemplu: depuneri la termen în conturi bancare, cumpărarea de valută. Piaţa de capital prin instituţiile specifice oferă posibilitatea comparării, publicând rezultatele financiare ale emitenţilor de titluri financiare şi evoluţia preţurilor acestora, inclusiv a indicilor bursieri.

piata de capital3Participarea persoanelor juridice şi fizice Ia capitalul social al societăţilor pe acţiuni se concretizează în difuzarea capitalului social al acestora din urmă sub formă de acţiuni şi obligaţiuni pe piaţa de capital. Persoanele care cumpără aceste titluri devin acţionari şi influenţează rezultatele financiare ale societăţilor pe acţiuni prin participarea la luarea de decizii la Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie.

Facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital este o funcţie care explică folosirea noţiunii de piaţă. Pe piaţa primară se întâlnesc nevoia de fonduri (formarea, majorarea capitalului social, contractarea de împrumuturi) a societăţilor economice, financiare, bancare, statului şi disponibilităţile de fonduri (capitalul disponibil). Nevoia justifică cererea de capital şi disponibilul corespunde ofertei de capital pe piaţa de capital primară. Piaţa de capital secundară cu cele două componente, bursa de valori şi piaţa dealerilor, facilitează întâlnirea ofertei de titluri financiare aflate în circulaţie de către deţinătorii care doresc să-şi lichideze investiţia şi cererii de titluri financiare de către deţinătorii de capital care doresc să devină investitori sau să câştige din evoluţia preţurilor titlurilor. Prin mecanisme specifice de tranzacţionare, ambele componente ale pieţei de capital echilibrează cererea şi oferta de capital, cererea şi oferta de titluri financiare.

Reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale şi chiar a economiei mondiale se realizează practic prin următoarele operaţiuni specifice pieţei de capital:

  • reflectarea performanţelor emitenţilor de titluri financiare în preţ, care permite investitorilor să renunţe la titlurile financiare ale emitenţilor neprofitabili şi să investească în cele ale emitenţilor profitabili, alimentându-i cu fonduri
  • subevaluarea întreprinderilor noi ale căror titluri sunt cumpărate în defavoarea altora, alimentându-le cu fonduri şi aducându-le la valoarea reală prin creşterea preţurilor titlurilor (de exemplu: companiile de calculatoare în S.U.A.)
  • facilitarea cumpărării unei societăţi comerciale de către altă societate comercială care păstrează obiectul de activitate sau îl modifică

Barometru al economiei naţionale şi mondiale este consecinţa analizei evoluţiei preţurilor titlurilor financiare, a adoptării şi analizei unui indicator specific - indicele pieţei naţionale sau internaţionale.

Preţul, rezultat al cotării, reflectă imediat situaţia economico-financiară a emitentului, deci piaţa de capital dă semnalul creşterii sau scăderii presiunii asupra titlului respectiv.

Indicele pieţei de capital (în special, al bursei de valori)'în evoluţie oferă informaţii privind emitenţii de titluri financiare, reprezentativi pentru o economie naţională sau economia mondială. Evoluţia indicelui măsoară parţial trendul economiei.

Funcţiile auxiliare ale pieţei de capital sunt următoarele:

  • facilitarea investiţiilor
  • reducerea riscului investiţiilor financiare
  • obţinerea de câştiguri la capitalul investit din evoluţia preţurilor titlurilor financiare

Facilitarea investiţiilor este un corolar al funcţiei de restructurare a sectoarelor economiilor naţionale prin transformarea fondurilor deţinute de persoane juridice şi fizice în titluri financiare emise de societăţi productive care îşi pot realiza programul de investiţii.

Reducerea riscului investiţiilor în titluri financiare este o funcţie relativ recentă a pieţei de capital. Ea se realizează prin reglementarea şi efectuarea tranzacţiilor cu titluri derivate (contracte futures, opţiuni). Aceste tranzacţii permit modificarea poziţiei, astfel încât cumpărarea sau vânzarea unei valori mobiliare primare care poate aduce o pierdere investitorului să fie dublată de cumpărarea sau vânzarea unui derivat pe acelaşi titlu financiar. Această funcţie specifică pieţei de capital secundare trebuie valorificată cu prudenţă pentru a nu produce crahuri şi minicrahuri bursiere.

Facilitarea obţinerii de câştiguri este o funcţie care se manifestă la intervale mai mici sau mai mari. Acest unic scop - obţinerea unui câştig cât mai mare - este consecinţa tranzacţiilor de arbitraj şi speculative. Participanţii la aceste tranzacţii nu emit şi nu deţin titlurile financiare. Ei sunt acceptaţi pe piaţa de capital deoarece determină îndeplinirea condiţiei de lichiditate.

Funcţiile pieţei de capital sunt îndeplinite în grad diferit de la o ţară la alta. Realizarea lor depinde de condiţiile existente pe piaţa respectivă. De exemplu, la Bursa de Valori Bucureşti, reducerea lichidităţii a determinat renunţarea la şedinţele de bursă din anumite zile ale săptămânii cu consecinţe asupra realizării tuturor funcţiilor. Cea mai afectată a fost facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei.

Reglementarea pieţelor de capital

Organizarea reglementării şi a supravegherii pieţei de capital diferă de la o ţară la alta în funcţie de tradiţii, dar şi de gradul de dezvoltare a acesteia şi de legătura dintre piaţa de capital şi piaţa bancară.

În funcţie de modul de organizare, sistemul de supraveghere poate fi conceput cu o structură dispersată (ca în cazul pieţei americane, al celei englezeşti) sau cu o structură foarte concentrată (cazul pieţei franceze sau al celei româneşti).

În tot mai multe ţări se poate remarca tendinţa de a reuni toate responsabilităţile de reglementare şi supraveghere a pieţei naţionale de capital în sarcina unei singure instituţii.

Pentru a înţelege exact cum funcţionează pieţele de capital şi cum sunt ele influenţate de inovaţiile financiare, trebuie analizăm structurarea instituţiilor reprezentative care asigură reglementarea pieţelor de capital şi care au servit drept model pentru organizarea pieţelor de capital în ţările emergente. Pentru a putea realiza toate funcţiile pe care le au, organismele implicate în reglementarea şi supravegherea pieţei de capital se bucură de următoarele puteri:

  • 1. puteri de reglementare, având în vedere posibilitatea de a promova regulamente, instrucţiuni, recomandări, avize etc.
  • 2. puteri executive, referitoare la activităţile de avizare a ofertelor publice, de supraveghere a pieţei
  • 3. puteri judiciare, ţinând cont de posibilităţile de a proceda la anchete în cazul constatării încălcării legilor în domeniu sau a reglementărilor proprii, putând trimite cazurile spre judecată tribunalelor sau sancţiona financiar direct – prin amenzi sau măsuri administrative asupra societăţilor de valori mobiliare.

Reglementarea pieţelor de capital se poate face atât direct de către stat prin propriile instituţii cât şi indirect prin intermediul unor instituţii financiare cărora li se delegă puteri regulatoare, devenind astfel organisme cu autoreglementare.

Printre primele ţări care au dezvoltat un sistem de supraveghere a pieţei de capital şi care a reprezentat un model pentru alte economii naţionale au fost S.U.A.

usa-flagÎn SUA, funcţia de supraveghere a pieţei de capital revine Comisiei pentru Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere (The Securities and Exchange Commission, SEC), instituţie creată în principal pentru a asigura protecţia investitorilor.

Această instituţie a fost creată prin Securities Exchange Act din 1934, necesitatea sa fiind demonstrată de criza bursieră din 1929 şi perioada de depresiune marcată de anul 1930 care au afectat puternic economia americană.

În cadrul sistemului de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare din SUA, un rol foarte important îl are banca centrală Federal Reserve System (FED), nu numai pentru activităţile cu caracter bancar, ci şi – parţial –pe piaţa de capital. Astfel, FED hotăreşte, în cazul tranzacţiilor cu credit (în marjă), mărimea marjei iniţiale şi a celei permanente sau este implicată în supravegherea dealerilor primari.

A treia categorie de instituţii care contribuie la activitatea de reglementare şi supraveghere a pieţei, alături de SEC şi FED sunt organismele cu autoreglementare (OAR): bursele de valori şi NASD, Naţional Association of Securities Dealers (Asociaţia Naţională a Dealerilor de Valori Mobiliare) care contribuie la acţiunea de supraveghere a intermediarilor şi a tranzacţiilor.

În domeniul pieţelor futures, autoritatea regulatoare şi de supraveghere este Commodity Futures Trading Commission (CFTC – Comisia pentru Negocierea Contractelor Futures pe Mărfuri), care în ciuda denumirii restrictive cu referire directă la categoria mărfuri, se ocupă de toate tranzacţiile cu contracte futures. Atribuţiile de reglementare în cazul opţiunilor având drept activ suport o acţiune sau un indice bursier intră în competenţa SEC. Această departajare a generat şi anumite divergenţe între cele două organisme, în privinţa responsabilităţilor care le revin, mai ales după crahul bursier din octombrie 1987 şi după ce investigaţiile FBI au descoperit abuzuri majore ale intermediarilor bursieri la două dintre cele mai mari burse americane de contracte futures.

Piaţa titlurilor derivate din SUA are două organisme de autoreglare şi anume:

  • Naţional Futures Association (NFA) pentru contracte futures;
  • Options Clearing Corporation (OCC) pentru opţiuni.

În ţările Uniunii Europene reglementarea şi supravegherea pieţor financiare în general şi a celor de capital în special a evolut diferit în funcţie de tradiţia legislativă din ţara respectivă. Astfel, deşi membră a UE, Marea Britanie are un sitem de reglementare a pieţei mai apropiat de sistemul american în care activităţile bancare, de asigurări şi de emitere şi tranzacţionare de valori mobiliare sunt reglementate separat în timp ce în alte ţări cum este de exemplu Germania funcţionează sistemul băncii universale în care instituţiile bancare au dreptul să desfăşoare activităţi pe piaţa de capital, oferind clenţilor săi o gamă mai largă de servicii decât băncile americane.

În Marea Britanie, atribuţii în domeniul reglementării şi supravegherii pieţei de capital au mai multe organisme guvernamentale sau profesionale:

  • Bank of England (Banca Angliei), în special după 1986, când băncilor li s-a permis angajarea în operaţiuni pe piaţa de capital prin societăţi special create
  • Serious Fraund Office (SFO – Biroul de Fraude Grave)
  • Department of Trade and Industry (DTI – Departamentul de Comerţ şi Industrie), autoritatea supremă în domeniu, care deleagă o parte din sarcini către Securities and Investments Board
  • Securities and Investments Board (SIB – Consiliul de Valori Mobiliare şi Investiţii), principală autoritate tutelară creată în 1987 pentru protecţia investitorilor, care monitorizează apelul societăţilor la piaţă pentru mobilizarea capitalurilor, elaborează şi aplică reglementările de funcţionare a pieţei de capital şi deleagă, la rândul ei, puteri de reglementare către anumite organizaţii profesionale, considerate organisme cu autoreglementare (prin The Financial Services Act, legea din 1986, fiecare OAR trebuie să-şi creeze un set de reguli de conduită aplicabile membrilor dintr-un anumit domeniu)

 

uk-flagÎn Marea Britanie funcţionează mai multe organisme cu autoreglare şi anume:

  • The Stock Exchange (Bursa de Valori), ca organism cu autoreglementare care, la fel ca alte OAR, asigură supravegherea operaţiunilor desfăşurate de membrii proprii;
  • The Securities and Futures Authority (SFA – Autoritatea în domeniul Valorilor Mobiliare) înfiinţată în 1991 prin unificarea a 2 alte organisme care aveau atribuţii de reglementare şi anume The Securities Association (TSA – Asociaţia pentru Valori Mobiliare), organism cu autoreglementare creat în 1986, care autorizează şi reglementează activitatea intermediarilor şi a consultanţilor pe piaţa de capital şi The Association of Futures Brokers and Dealers (AFBD – Asociaţia Brokerilor şi Dealerilor pentru Tranzacţii Futures), organism cu autoreglementare care supraveghea operaţiunile pe piaţa futures şi a opţiunilor, vizând în special activitatea de la London Internaţional Financial Futures Exchange, London Metal Exchange şi London Commodity Exchange. Organismul creat prin unirea celor două este una din cele mai importante organisme cu autoreglare ce are atribuţii în domeniul valorilor mobiliare primare şi a pieţelor derivate;
  • The Personal Investement Authority (PIA), organism cu autoreglementare care are în atribuţii şi supravegherea activităţii societăţilor de asigurări de viaţă şi a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare formată prin unificarea The Life Assurance and Unit Trust Regulatory Organisation (LAUTRO – Organizaţia de Reglementare pentru Societăţi de Asigurări de Viaţă şi Fonduri de Investiţii) şi The Financial Intermediaries, Managers and Brokers Regulatory Association (FIMBRA – Asociaţia de Reglementare a Intermediarilor Financiari, Managerilor şi Brokerilor), organism cu autoreglementare care supraveghează activitatea unor operatori pe piaţă (dealeri şi brokeri) de dimensiuni mai mici;
  • The Investment Management Regulatory Organisation (IMRO – Organizaţia de Reglementare a Managementului Investiţiilor), organism cu autoreglementare care supraveghează firmele implicate în gestiunea de portofolii şi consultanţă (manageri de fonduri de pensii, de fonduri de investiţii).

Apariţia organismelor de reglementare în Marea Britanie a avut loc ca şi în SUA după criza financiară din 1986(Big Bang) când a apărut Legea serviciilor financiare(Financial Services Act) deoarece înainte de această dată reglementarea pieţei valorilor mobiliare era caracterizată de intervenţii ocazionale ale statului.

În prezent cel mai important organism de reglementare este reprezentat de Financial Services Authority( FSA- Autoritatea pentru Servicii Financiare) înfiinţată în 2000 prin Legea serviciilor financiare şi a pieţelor. Acest organism este de fapt o instituţie independentă desemnată să reglementeze atât activitatea din domeniul valorilor mobiliare cât şi activitatea bancară(depozite) şi de asigurare.

Această enumerare a instituţiilor care au atribuţii de supraveghere şi reglementare în cazul pieţei americane de capital şi respectiv al celei britanice justifică acel calificativ de piaţă cu o structură de supraveghere dispersată.

În afară de SUA şi într-o anumită măsură Marea Britanie, între ţările dezvoltate numai Franţa şi Italia mai susţin ideea unor autorităti separate pentru bănci şi valori mobiliare.

În Franţa reglementarea şi supravegherea activităţilor în domeniul valorilor mobiliare a fost reformată prin Legea nr. 88-70 din 22 ianuarie 1988 care a permis constituirea societăţilor de bursă, apoi prin Legea 96-587 din 2 iulie 1996 având ca scop modernizarea activităţilor financiare.

Competenţa de reglementare în materie a fost astfel atribuită unor organisme specializate:

  • Commite des OperatEURs en Bourse (C.O.B.) o autoritate administrativă independentă, în compunerea căreia intră reprezentanţi ai celor mai importante organisme judiciare, un reprezentant al Băncii Centrale, unul al C.M.F. şi experti. Acest comitet are atributii de protecţie a investitorilor, informarea adecvată a acestora, ofertele publice de valori mobiliare şi administrarea investitiilor;
  • Conseil des Marches Financiers (C.M.F),un organism având caracterul unei autorităţi profesionale, cu personalitate juridică, ai cărei membri sunt desemnati prin hotărâre de guvern. C.M.F. reglementează şi supraveghează pieţele organizate şi actorii pe aceste pieţe şi stabileşte regulile referitoare la sistemul de compensare şi depozitare.
  • Alte organisme ce intervin pe piaţa de capital pentru a asigura reglementarea, supravegherea şi controlul acesteia sunt: Le Commite de la Reglementation Bancaire (C.R.B.F.), le Commite des Establissments de Credit et des Entreprises d’Investissement (C.E.C.E.I.), La Commission Bancaire.

fr-flagÎn ultimii ani s-a constatat o tendinţă de unificare a responsabilităţilor diferitelor organisme cu rol în reglementarea pieţelor de capital care are în primul rând un efect de responsabilizare mai mare decât în situaţia existenţei mai multor instituţii dar cu responsabilităţi limitate la un segment strict din piaţa de capital. În acest sens un exemplu este procesul de unificare care a avut loc în Marea Britanie la nivelul organismelor cu autoreglare care şi-au mărit astfel aria de cuprindere a pieţelor pe care le reglementează.

Modelul britanic de reglementare de după 2000 a fost agreat şi de ţări ca Suedia, Irlanda sau Olanda şi chiar Australia care au instituit o singură autoritate de reglementare pentru intreaga industrie a serviciilor financiare. De altfel şi Japonia este o ţară care are un organism de reglementare asimilar FSA – ului britanic dar care nu este totuşi complet independent deoarece preşedintele acestuia este un membru al guvernului.

Exemplul celor două ţări prezentate anterior(SUA şi Marea Britanie) reprezintă situaţia în care deşi dispersată structura de reglementare a pieţei de capital este bine conturată.

Există însă ţări în care activitatea pieţei de capital nu este reglementată clar de instituţii separate ci de aceleaşi instituţii care sunt implicate şi în reglementarea activităţilor bancare, de cele mai multe ori băncile centrale ale acelor ţări.

ger-flagAstfel, în Germania rolul central în reglementarea pieţei de capital îl are Bundesbank în timp ce în Belgia, de exemplu, funcţionează o instituţie numită La Commission Bancaire.

În ultimii ani, în contextul noilor tendinţe de integrare a pieţelor financiare naţionale din UE, s-a ridicat tot mai insistent problema creării unei autorităţi unice de supraveghere şi reglementare pentru toate segmentele pieţei financiare prin prisma suportului pe care îl are modelul băncii universale la nivelul Uniunii.

ro-flagÎn România autoritatea pieţei este reprezentată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare care ca atribuţie principală propunerea proiectelor legislative ce reglementează piaţa de capital pentru a fi validate de Parlamentul României emiterea de regulamente ce reglementează activitatea participanţilor la piaţă şi desfăşurarea operaţiunilor de piaţă .

Organismele cu autoreglementare de pe piaţa românească de capital sunt Bursa de Valori Bucureşti, Bursa Electronică RASDAQ şi Bursa Monetară şi Financiară de la Sibiu care au regulamente proprii privind admiterea la tranzacţionare a instrumentelor financiare, desfăşurarea tranzacţiilor bursiere etc.

Copyright (c) 2012 Trader-Romania.com ® pionier al analizelor tehnice folosind platforma ProRealTime, in Romania. Multiplele noastre experiente pe bursele internationale si pe FOREX timp de 4 ani de zile ne-au condus la realizarea acestui site de Analiza si Consultanta Bursiera.

Avertisment: Analizele realizate de Trader-Romania.com nu au nici o valoare contractuala si nu constituie in nici un caz o oferta de vanzare sau o solicitare de cumparare a unei valori mobiliare sau a unui produs financiar. Site-ul Trader-Romania.com nu este responsabil in caz de eroare sau in cazul omiterii sau a unei investitii inoportune. Informatiile grafice, cifrele, opiniile si comentariile redactate de echipa Trader-Romania.com se adreseaza investitorilor care au cunostiintele si experienta necesara intelegerii si aprecierii informatiilor prezentate. Aceste informatii sunt publicate in scop informativ, Trader-Romania.com nu poate garanta exactitudinea si fiabilitatea lor.
Toate informatiile prezente pe site se pot folosi doar in scop personal. Duplicarea sau folosirea lor in alte scopuri nu se poate face decat cu acordul Echipei Trader-Romania.com.

Copyright © 2012 Trader-Romania.com Toate drepturile rezervate.

Top Desktop version